Tag Archives: obiectiv

Fii profesionist

DSLR

Poți părea profesionist fără a cunoaște toate detaliile unui DSLR. Poți realiza fotografii superbe cunoscând doar câteva sfaturi, de exemplu:

Megapixelii nu contează atât de mult ca și calitatea fotografiei. Când îți alegi aparatul de fotografiat nu urmări un număr cât mai mare de megapixeli, fii atent și la restul detaliilor.

Blitz-ul nu se folosește doar noaptea sau pentru interioare. Blitz-ul de cele mai multe ori poate da un aspect original fotografiei chiar dacă este folosit pe timpul zilei.

Nu îți cumpăra un aparat foto doar pentru că este la modă sau pentru că același model îl au și prietenii tăi. Achiziționează aparatul de care ai tu nevoie și pe care îl stăpânești cât mai bine pentru a realiza fotografii profesionale și cu o calitate superioară.

Nu trebuie să ieși în evidență prin dimensiunile exagerate ale aparatului, ci prin fotografiile pe care le realizezi. Un aparat foarte mare nu înseamnă întotdeauna un aparat foarte bun.

Nu în ultimul rând, investește mai mult în tine decât în aparat. Nu te opri niciodată din învățat. Nu are rost să dai mii de euro pe un aparat. Poți să-ți cumperi și unul mai decent, dar să știi să-l folosești la adevărata lui valoare.

Cele mai frecvente 3 greșeli de compoziție

Bună ziua, dragi prieteni!

Ce păcat că mulți dintre noi fac greșeli când vine vorba de compoziție, și încet-încet devenim sclavii acestor greșeli! Majoritatea fotografilor trec prin aceste greșeli și învață din ele. Simți că și tu ai căzut în vreuna dintre aceste capcane?

3 greșeli de compoziție
Regula treimilor încălcată
  1. Regula treimilor folosită mereu. Nu e nimic rău în această regulă odată ce am învățat că este doar un ghid. Uneori avem nevoie de ea, însă în unele cazuri este nevoie să o încălcăm și să căutăm alte modalități de a crea o compoziție cu adevărat memorabilă. Pentru a reuși să creem o imagine extraordinară încălcând regula treimii este nevoie să înțelegem pe deplin unele concepte precum echilibrul, folosirea cu efect a liniilor, spațiilor negative și contrastelor.
  2. Nu mai ai ce învăța? Mai gândește-te! Asimilarea cunoștințelor în domeniul fotografiei este un proces care durează întreaga viață, după cum afirmă fotografi cu ani grei de experiență. Învață de la fotografii pe care îi admiri cel mai mult. Care sunt metodele lor de compoziție preferate? Ce fel de obiective folosesc? Cum folosesc subiectul, lumina și compoziția pentru a obține balansul perfect?
  3. Nu te apropii destul de subiect? Celebrul fotograf Robert Capa a spus: ”Dacă fotografia nu e destul de bună, înseamnă că nu te-ai apropiat destul.” Ești cu adevărat aproape de subiect? Acest lucru e important mai ales dacă folosești un obiectiv cu unghi larg. Dacă ești prea departe, fotografia va pierde din impact. Ești apropiat și emoțional de subiect? Pune-ți această întrebare fie vorba de un peisaj sau de o persoană. Dacă te poți identifica cu persoana pe care o fotografiezi sau dacă alegi un peisaj de care te leagă sentimente sau amintiri, fotografia va exprima aceste sentimente.

Ce trebuie sa stim despre profunzimea de câmp ?

diafragma
Deschiderea diafragmei

Calitatea unei fotografii este dată  în primul rând de  claritatea obiectului reprezentat în imagine. Putem fotografia acelaşi motiv în moduri diferite, claritatea ambientului din jurul său determinând modul în care acesta este reprezentat. Deoarece în fotografie obiectele tridimensionale sunt prezentate bidimensional,  trebuie sa accentuăm claritatea pentru a obtine rezultate excelente . Astfel, cu cât aceasta este mai mare cu atât vom reprezenta mai fidel tridimensionalitatea obiectelor. Nu numai claritatea obiectului este importantă ci şi spaţiul cuprins de claritate. Fiecare punct al obiectului în spaţiu creează un punct pe film. Acesta se obţine prin intersectarea undelor care se răsfrâng în obiectiv. Daca obiectul nu este clar, undele care se reflectă de pe el nu se vor intersecta exact pe film generând astfel un cerculeț difuz în loc de punct. Cu cât diametrul cerculeţului difuz va fi mai mare cu atât claritatea imaginii va fi mai redusă.

Claritatea imaginii este determinată și de distanţa punctului de intersectare a undelor faţă de  suprafaţa negativului. Deci, cu cât distanţa va fi mai mare cu atât imaginea va fi mai neclară. Cu cât distanţa va fi mai mică, cu atât cerculeţele difuze vor fi mai mici, până când nu vor mai putea fi deosebite cu ochiul liber de punctele clare. Acest lucru este evident când se realizează reproducerea formatelor mari, de exemplu pentru fotografia tehnică sau cea publicitară.

Fiecare obiectiv are o scală anume a clarităţii pe care sunt marcaţi parametrii pentru determinarea distanţei dintre aparat şi obiect. Scala profunzimii de câmp începe cu 0,30 m. Obținem claritatea trăgând obiectivul înăuntru sau în afară , cu ajutorul inelelor de pe obiectiv. Claritatea infinită începe de la o distanţă a obiectului de 20 m. Obiectul este infinit de îndepărtat când distanţa dintre cameră şi obiect este mai mare de 30 m.
Când undele care trec prin obiectiv se intersectează pe planul filmului obținem o imagine reprodusă clar.

Zona profunzimii de câmp este imaginea clară a zonei din faţa şi din spatele obiectului. Aceasta se obține prin sporirea clarităţii obiectului aflat la o anumită distanţă și poate fi calculată pe baza toleranţei neclarităţii şi a distanţei hiperfocale. Distanţa hiperfocală este cel mai apropiat plan în care claritatea se află în cadrul toleranţei. Atunci când focalizăm obiectivul , obiectele infinit de îndepărtate sunt clare. Claritatea lor va scade odată cu apropierea de cameră. Acest lucru se întâmplă atunci când distanţa aleasă face ca diametrul cerculeţului difuz sa depăşeasca valoarea toleranţei neclarităţii.

Ce mai trebuie reținut este că distanţa hiperfocală este proporţională cu pătratul distanţei focale. Constanta obiectivului este determinată de raportul dintre pătratul distanţei focale şi toleranţa neclarităţii. Când o împărțim la dimensiunea deschiderii diafragmei, obținem valoarea distanţei hiperfocale.

Deci, în funcţie de distanţa focală, diferite obiective au diferite profunzimi de câmp. Profunzimea de câmp depinde atât de distanţa focală, de deschiderea diafragmei cât şi de distanţa dintre aparat şi obiectul care este fotografiat.